se apropie postul Craciunului. moment prielnic sa fii “mai bun”. trebuie sa-i ajuti pe ceilalti, doar asa, in spiritul sarbatorilor. trebuie sa te spovedesti si impartasesti. trebuie sa mananci vegetale pana inmuguresti. trebuie sa faci curatenie generala. da. inclusiv sa stergi praful de pe dulap. trebuie sa tai porcul si sa-i umpli matele. trebuie sa cumperi cadourile de toti mosii decembristi. trebuie sa nu injuri. alea din trafic se pun. chiar si alea nerostite. trebuie sa te impaci cu toti dusmanii. daca ei nu vor, iarta-i. important e sa fii tu “mai bun”.
orice implica reguli, devine o corvoada. biserica ortodoxa a muncit mult si, se pare ca, i-a iesit sa transforme o sarbatoare tihnita, intr-o lupta pe doua fronturi: al credintei (“fii mai bun”) si al avutiei (“masa indestulata”). recunosc ca biserica exceleaza si la capitolul marketing. comerciantii stiu de ce.
de pe la inceputul lui decembrie, stocurile de produse de curatenie se vand ca painea calda (de post). in diminetile racoroase de iarna le poti admira pe gospodine cocotate pe ferestre, cu carpe, Clin-uri si ziare (e buna si presa la ceva). aspiratoarele zbarnaie la maxim, gata sa absoarba praful si kilowatii cat ai zice “post”. ca la un semn, toate geamurile se dezbraca de perdele si draperii, care urmeaza sa fie purificate in apa si detergent. privelistea din interior este graitoare. covoare facute sul, o gasca de bibelouri pe un colt de mobila, vitrine desigilate, plapumi scoase de prin ascunzisuri. dezmatul coborat din ceruri. sau din sifoniere?!
si daca tot n-ai voie pastrama de porc sau telemea de oaie, atunci baga in cos soia. multa soia. stii desenele alea animate cand turnai niste praf si se tranforma intr-un platou de friptura cu garnitura? soia este praful magic din desenele animate. e carne, e branza, e lapte, e “e”. de fapt, e mai multe “e”-uri.
dupa toate astea, mai trebuie sa mergi si la popa. sa-i spui ce-ai mai facut. si el sa-ti spuna ca te-a iertat Dumnezeu. apoi sa ingurgitezi niste bucatele de paine si sa sorbi cateva picaturi de vin rosu. nu-i asa ca te simti mai bine? nu.
ultima data am fost in clasa a opta la spovedit. cu clasa. ne-a incolonat cate doi si ne-a calauzit pana la biserica. turma Domnului. era o catedrala in constructie. si acum e la fel. la subsol se tineau slujbele. arata ca o galerie de arta moderna. doar ca avea tablouri cu Iisus. si alti sfinti. la sfarsitul slujbei, ne-au asezat la coada. la spovedit. era un popa gras. cam pleonastica exprimarea. m-am bagat sub patrafirul popii si am raspuns afirmativ la toate intrebarile lui. vocea lui parea tot mai indignata pe masura ce-mi punea alte si alte intrebari. cred ca aveam prea multe pacate. mi-a spus la final ca m-a iertat Dumnezeu. sunt curioasa daca m-a mai iertat si de atunci.
ceva mai recent, intamplarea a facut sa fiu acasa cand a venit popa sa sfinteasca peretii si obiectele casnice. manat de o curiozitate bizara, popa m-a intrebat de viata mea sentimentala. i-am raspuns formal ca “stau bine”. m-a sfatuit sa nu ma marit curand, ca sunt tanara. sa fiu azi cu unul, maine cu altul. ok. cica sa faci ce zice popa, nu ce face el. el asta mi-a zis. asta sa fac? ok. si ma iarta Dumnezeu?!!? din pacate, asta n-o pot afla decat sub patrafirul popii. adica niciodata.
